Tapetul a apărut in China antică, mai întâi pentru mai întâi pentru că locuitorii acestei țări au fost cei care au inventat hârtia, și apoi pentru că tot ei au fost primii care au început să lipească pe pereți hârtie de orez (aproximativ în anul 200). Undeva pe la mijlocul secolului al VIII-lea, câtiva prizonieri chinezi care cunoșteau tainele preparării hârtiei, au dus cunoștintele lor la arabi, care, au răspândit modul de fabricare în toată zona orientului mijlociu.
În timpul secolului al XII-lea, tehnica fabricării hârtiei s-a răspândit și în Europa. Primele bucăți de hârtie imprimate reprezentau suveniruri religioase, cunoscute astazi cu numele de ”helgen”. Cea mai veche, despre care se știe astăzi, este o ilustrație a Fecioarei Maria, dateaza din anul 1418 și se află la Biblioteca Regală din Bruxeles.
Primul fragment de tapet fabricat în Europa, care mai există și astăzi, s-a găsit pe bârnele cladirii colegiului Lodge of Christ din Cambridge, Anglia, și datează din anul 1509. Este de inspirație italiana și este imprimat pe spatele unei proclamații emisă de Henri al VIII-lea. Hârtia se pare că a fost fabricată de Hugo Goes, care locuia în New York. Tapetul a fost adus în America în anul 1793, iar primul care a început să îl fabrice a fost Plunket Fleeson.
În 1893, englezul Charles Harold Potter a inventat o mașina care putea imprima în patru culori, cu modele facute manual pe cilindri – o astfel de masina putea ajunge la performanța de a imprima 400 de role pe zi. În 1888, Ferdinand Sichel a realizat prima pastă de lipit tapet, care era gata de folosit. Mașinile care lipesc tapet au apărut pentru prima oara la inceputul secolului XX.
De-a lungul istoriei, tapetul s-a bucurat de o mare popularitate. Ca orice altă piesă din compoziția unui decor, are un efect important asupra atmosferei. Fiind aplicat pe suprafața generoasă a pereților, impactul său este cu atât mai puternic, așadar alegerea tapetului potrivit trebuie făcută în funcție de mai mulți factori. Nu ne-ar surprinde să descoperim că cei care au criticat de-a lungul timpului tapetul nu au întâlnit decât decoruri alcătuite în grabă, fără rafinament, în care moda sau capriciile manufacturierilor jucau un rol mai important decât particularitățile spațiilor respective.
Tapetul este un element de design care poate transforma complet o încăpere și care dictează atmosfera mai eficient decât piesele de mobilier. Imprimeul său, în funcție de ritmicitatea motivelor, poate da spațiului un aer dinamic sau mai multă stabilitate. Dacă este reliefat, adaugă profunzime unui perete monoton, iar combinațiile potrivite de culori relaxează sau energizează.
În prezent, există o diversitate de tipuri de materie prima. În funcție de materialul din care sunt realizate, poți alege pentru amenajarea unei camere intre următoarele categorii:
În categoria aceasta intră tapetul din PVC, mai practic decât cel realizat din hârtie. Se întreține ușor, este impermeabil, nu se decolorează în timp și rezistă cu atât mai bine cu cât are mai multe straturi de vinil. Poate fi aplicat pe diverse suprafețe și acoperă bine imperfecțiunile pereților.
2. Tapet din fibre nețesute (vlies)
Acest tip de tapet este relativ nou și devine din ce în ce mai apreciat datorită manevrării ușoare. Este realizat din fibre textile și celuloză, izolează bine termic și fonic, iar riscul formarii de mucegai sub tapet este minim. La montare este suficientă aplicarea adezivului pe perete. Tapetul din fibre nețesute se dezlipește ușor, fară să se rupă.
3. Tapet textil
Acest tip de tapet este realizat din fibre textile (bumbac, matase, acrilic etc.) aplicate pe un substrat de hârtie sau de fibre nețesute. Se găsește într-o varietate de modele, nu se deformează și permite pereților să respire. Tapetul textil din fibre naturale, fiind non-toxic și eco-friendly, este recomandat pentru camera copiilor. Aici poți opta însă pentru tapet textil din fibre sintetice, mult mai rezistente.
Instalarea este rapidă. Spre deosebire de alte finisaje pentru pereți ( vopsea lavabilă, var) instalarea tapetului este o operațiune rapidă și curată. Pentru instalarea unui tapet personalizat profesional pereții nu trebuie pregătiți în prealabil dacă sunt netezi și fără fisuri. Se reduce și timpul de așteptare, având în vedere faptul că, spațiul poate fi folosit imediat după ce ultima fâșie de tapet a fost instalată- nu mai există acel timp de uscare a vopselei.
Asigură un aspect desăvârșit. De multe ori pereții prezintă diverse imperfecțiuni care pot cauza un aspect neunitar în urma aplicării vopselei. Pot exista diferențe de culoare sau de textură. Este dificilă obținerea unei texturi unitare, luând în considerare faptul că pereții pot fi pe alocuri poroși sau mai lucioși în diferite zone. Tapetul elimină aceste neajunsuri ale pereților, asigurând un aspect final impecabil, lipsit de diferențe.
Este ușor de întreținut. Tapetul este ușor de întreținut și curățat, deoarece nu necesită tratamente speciale. Pur și simplu se șterge cu o lavetă sau cu o perie moale. Trebuie ținut însă cont de faptul că nu este indicată folosirea detergenților sau a produselor pe bază de clor, deoarece sunt prea agresive. Dacă tapetul este din hârtie, se folosește doar o lavetă uscată. Dacă tapetul este semi-lavabil sau lavabil, se poate folosi o lavetă umedă.
Este durabil. Îngrijit corespunzător, tapetul rezistă ani de zile , păstrându-și nealterate atât culoarea cât și aspectul, ceea ce îl face o alegere bună pentru perioade lungi de timp.
Este rezistent. Tapetul este rezistent la loviri, foc, lumină puternică. Totodată, nu se umflă, nu putrezește și nu permite formarea mucegaiului. Un alt aspect important ar fi că ajută la termoizolare și izolare fonică.
Oferă multe posibilități. Tapetul de la Aesthetic Design este disponibil într-o gama foarte largă de modele și culori de aceea oferă nenumărate posibilități când vine vorba de amenajări. Mai mult decât atât, tapetul poate fi personalizat în funcție de cerințele specifice ale fiecărui proiect.
Este ușor de îndepărtat. Se poate îndepărta cu ușurință atunci când este cazul și permite instalarea unui alt tapet sau chiar revenirea la finisaje de tip vopsea lavabilă sau vopsea.